1848-1849
Háromszék önvédelmi harcának részvétele a magyar forradalomban és szabadságharcban
Háromszék nagy történelmi pillanata 1848 novemberében következett be, amikor az osztrákok már majdnem teljesen leverték a szabadságharcot,
ellenőrzésük alatt volt Erdély és Székelyföld nagyrésze: Aranyos-, Maros-, Udvarhely- és Csíkszék is. November 15-én hangzott el Gábor Áron híres
ígérete, a „Lesz ágyú!”, majd a 28-i nagygyűlésen ki is próbálták azokat. Háromszék sehol nem látott arányban mozgósított, 10–12 000 embert állított
ki, ezáltal lefoglalta az erdélyi osztrák haderő felét, és enyhítette a magyar forradalmi seregen a nyomást. Háromszék ugyanakkor a hadiipar
központjává is vált: több mint hatvan ágyút öntöttek és szereltek fel.
1849 februárjától kezdődően a háromszékiek már Bem József alatt szolgálva űzték ki az oroszokat Erdélyből, megfordítva a szabadságharc sorsát.
Ugyanazon év nyarán kétszer is visszaverték az ötszörös túlerőben betörő oroszokat Brassónál, később azonban már kénytelenek voltak szülőföldjüket
védeni. Július 23-án Gál Sándor főparancsnoknak még sikerült visszaverni Sepsiszentgyörgy mellett a cári sereget, de a túlerő végül Háromszék
feladására késztette, a visszavonuló csapatok pedig a Nyergestetőn írtak történelmet.
A megtorlás kegyetlen volt, ám az igazi sorsfordulás a székelység történelmében a rendi kiváltságok megszűnése lett, hiszen az agyagfalvi
nemzetgyűlésen „kimondatott az, hogy jogban és kötelességben a Székelyföldnek… minden polgára egyenlő”.
1848-1849
Lupta de autoapărare a populației din Trei Scaune în contextul revoluției maghiare și al războiului de independență din 1848-1849
Marele moment istoric din Trei Scaune a avut loc în noiembrie 1848, când austriecii înăbușiseră deja aproape complet Războiul de Independență și
controlau cea mai mare parte a Transilvaniei și a Ținutului Secuiesc, Scaunele Arieșului, Mureșului, Odorheiului și Ciucului. Pe 15 noiembrie a
fost rostită celebra promisiune a lui Áron Gábor, „Vom avea tunuri!”, iar acestea au fost încercate la adunarea generală de pe data de 28 noiembrie.
Populația din Trei Scaune s-a mobilizat la o scară fără precedent, desfășurând 10-12.000 de soldați, reușind să reducă presiunea asupra armatei
revoluționare maghiare prin atragerea a jumătate din forțele austriece din Transilvania. În același timp, Trei Scaune a devenit și un centru al
industriei militare: mai mult de 60 de tunuri au fost turnate și asamblate aici.
Începând din februarie 1849, secuii din Trei Scaune, servind deja sub comanda lui Iosif Bem, i-au alungat pe ruși din Transilvania, inversând
soarta războiului de independență. În vara aceluiași an, i-au respins chiar de două ori pe ruși, de cinci ori mai numeroși decât ei, la Brașov,
dar mai târziu au fost nevoiți să își apere propria regiune. Pe 23 iulie, generalul Sándor Gál a reușit să respingă armata țaristă lângă
Sfântu Gheorghe, dar forța copleșitoare l-a constrâns în cele din urmă să renunțe la Trei Scaune, iar trupele care se retrăgeau au făcut istorie la
Piatra Niergeș (Nyergestető).
Răzbunarea a fost crudă, dar adevărata schimbare de destin în istoria Ținutului Secuiesc a fost sfârșitul privilegiilor stărilor, deoarece la
adunarea națională de la Lutița „s-a declarat că toți cetățenii Ținutului Secuiesc... sunt egali în drepturi și îndatoriri”.
1848-1849
The participation of Háromszék in the Hungarian Revolution and War of Independence as part of self-defense efforts
A significant historical moment for Háromszék occurred in November 1848, when the Austrians had nearly suppressed the War of Independence, and
most of Transylvania and the Székely Land were under their control, including Aranyos, Maros, Udvarhely, and Csík Seats. On November 15,
Áron Gábor’s famous promise, “There will be cannons!” was uttered, and they were indeed tested during the assembly on the 28th. Háromszék mobilized
an unprecedented number, fielding 10-12,000 men, thus occupying half of the Transylvanian Austrian army and relieving pressure on the Hungarian
revolutionary forces. At the same time, Háromszék also became the center of military industry: they cast and mounted more than sixty cannons.
Beginning in February 1849, under the leadership of Joseph Bem, the inhabitants of Háromszék commenced the expulsion of the Russians from
Transylvania, thus reversing the course of the revolution. During the summer of the same year, they repelled the Russians, who invaded with
overwhelming force, twice at Brassó. However, later on, they were compelled to defend their homeland. On July 23, Commander Sándor Gál successfully
pushed back the Tsarist army near Sepsiszentgyörgy. However, the superior numbers eventually compelled Háromszék to surrender, while the
withdrawing troops left their mark on history at Nyerges-peak.
The retaliation was cruel, but the real turning point in the history of the Székelys was the abolition of feudal privileges, as it was
declared at the assembly in Agyagfalva that “in law and duty, every citizen of the Székely Land is equal”.